Simboluri pentru drepturi de autor

De exemplu:
Copyright © 2020 Ann Altele.

Simbolul dreptului de autor

În timp ce s -au făcut toate eforturile pentru a respecta regulile stilului de citare, pot exista unele discrepanțe. .

Selectați stilul de citare
Împărtășiți -vă social media
multumim pentru feedback-ul dvs

Redactorii noștri vor examina ceea ce ați trimis și vor stabili dacă revizuiți articolul.

În timp ce s -au făcut toate eforturile pentru a respecta regulile stilului de citare, pot exista unele discrepanțe. Vă rugăm să consultați manualul de stil corespunzător sau alte surse dacă aveți întrebări.

Selectați stilul de citare

Redactorii noștri vor examina ceea ce ați trimis și vor stabili dacă revizuiți articolul.

Ioan M. Cunningham a absolvit Colegiul Kalamazoo în 2000 cu A B.A. în limba engleză. A lucrat la Britannica din 2004 până în 2018. Un student al culturii pop și al artelor, a scris despre popular (și semipopular).

Redactorii Enciclopaedia Britannica supraveghează domeniile subiecte în care au cunoștințe extinse, fie din ani de experiență câștigată prin lucrul la acel conținut sau prin studiu pentru o diplomă avansată. Scriu conținut nou și verifică și editează conținut primit de la contribuabili.

Redactorii Enciclopedia Britannica
Ultima actualizare: 15 septembrie 2023 • Istoricul articolului

Subiecte înrudite: simbolul dreptului de autor C . (Afișați mai multe)

Simbolul dreptului de autor, marcă tipografică formată din litera C închisă într -un cerc. Simbolul este utilizat pentru a indica faptul că o lucrare artistică sau intelectuală este protejată de drepturi de autor, deși o astfel de utilizare nu este necesară legal în majoritatea țărilor pentru a afirma drepturile de autor.

Simbolul drepturilor de autor își are originile în u.. Legea drepturilor de autor. Prima lege federală privind drepturile de autor din Statele Unite, Legea privind drepturile de autor din 1790, care a fost modelată după statutul de drept al dreptului de autor al Marii Britanii din Anne (1710), a oferit protecția dreptului de autor pentru cărți, hărți și diagrame. Autorul sau proprietarul a fost obligat să înregistreze drepturile de autor cu un u.S. District Court și apoi publică o copie a înregistrării de înregistrare într -un ziar. Legea din 1790 a fost modificată de o lege din 1802, care a adăugat „istorice și alte amprente” la tipurile de lucrări protejate și a introdus cerința unui anunț de ziar cu notificarea dreptului de autor asupra lucrării în sine. Editorii urmau să plaseze notificarea pe sau imediat după pagina de titlu a unei cărți sau pe fața unei hărți, a unui grafic sau a tipăririi: „Intrat conform actului Congresului, ____ zi de 18 __ de un. B. a statului ________ .”

Notificarea a fost modificată în deceniile ulterioare. Până în 1870, când a fost adoptată un nou act de drepturi de autor, notificarea a crescut la peste 20 de cuvinte, inclusiv o referire la „Oficiul Bibliotecarului Congresului, la Washington”, prin care înregistrarea a devenit centralizată. În acea perioadă, protecția drepturilor de autor a fost extinsă și pentru a acoperi compoziții muzicale (1831), lucrări dramatice (1856), fotografii (1865) și artă vizuală (1870). Pentru lucrări de artă vizuală (cum ar fi tablouri), notificarea ar putea fi plasată fie pe fața operei în sine, fie pe „substanța pe care se va monta același lucru.”Cu toate acestea, cerința de a include o notificare atât de lungă despre operele de artă a provocat obiecții de la artiști.

. B.”), A rămas o opoziție. Prin urmare, simbolul dreptului de autor a fost conceput pentru a aborda preocupările artiștilor. Legea privind drepturile de autor din 1909 a sfătuit că, pentru toate lucrările picturale, grafice și sculpturale, notificarea ar putea „consta din litera C înclinată într -un cerc, astfel: ©, însoțită de inițiale, monogramă, marcă sau simbolul dreptului de autor copyright Proprietar.”(Compromisul depinde de apariția numelui complet al proprietarului undeva pe lucrare, cum ar fi pe spate sau pe bază.)

Între timp, pe măsură ce alte țări și -au adoptat propriile legi naționale privind drepturile de autor, complexitățile afirmați și aplicarea drepturilor de autor peste granițe au dus la adoptarea Convenției de la Berne (1886). Acest tratat internațional a stipulat că o lucrare protejată de drepturi de autor, originari într -o țară care a fost parte la convenție va păstra automat protecția dreptului de autor într -o altă țară a Uniunii Berne. Deși textul inițial al convenției a făcut ca aceste drepturi de autor internaționale să fie „sub rezerva realizării condițiilor și formalităților prescrise de lege în țara de origine a lucrării”, o revizuire din 1908 a Convenției a declarat că protecția internațională „nu va fi supusă unei formalitate.”Această revizuire a stabilit principiul potrivit căruia o lucrare avea dreptul la protecția drepturilor de autor doar în virtutea creației sale.

Cu toate acestea, Statele Unite nu au dorit să -și schimbe propriile legi privind drepturile de autor pentru a se conforma convenției de la Berna. Refuzul său de a se alătura convenției a însemnat în mod eficient că lucrările protejate de drepturile de autor în Statele Unite nu s -au bucurat de protecție în străinătate, iar lucrările originare din alte țări ar putea fi protejate în Statele Unite numai dacă respectă formalitățile sale (care includeau o cerință ca munca să fie Înregistrat în Statele Unite înainte de a fi publicat în altă parte). Pentru a ocoli această situație, Organizația Națiunilor Unite Educaționale, Științifice și Culturale (UNESCO) a organizat Convenția Universală a drepturilor de autor (UCC) în 1952. UCC a stabilit că orice lucrare protejată de drepturi de autor, originară dintr -o țară contractantă, va primi protecția dreptului de autor într -o altă țară contractantă, atât timp cât a inclus o notificare simplă constând din simbolul dreptului de autor, numele proprietarului dreptului de autor și anul primei publicări. Prin acest acord, semnat inițial de 40 de țări, inclusiv Statele Unite, simbolul dreptului de autor a devenit o marcă importantă și recunoscută pe scară largă în întreaga lume.

Obțineți un abonament Britannica Premium și obțineți acces la conținut exclusiv.

.S. Legea drepturilor de autor a introdus un simbol suplimentar (ⓟ) pentru a fi utilizat special pentru „fonorecorduri” (obiecte care conțin înregistrări de sunet). Cu toate acestea, în 1988, Statele Unite au aderat în cele din urmă la Convenția de la Berna (devenind oficial partid la convenție în 1989) și, până la începutul secolului XXI, convenția i s -a alăturat o majoritate semnificativă a țărilor. Drept urmare, utilizarea simbolului dreptului de autor nu este necesară legal pentru a afirma drepturile de autor în majoritatea părților lumii, deoarece Convenția de la Berne a declarat că simpla creație a unei lucrări o dă dreptul la protecția drepturilor de autor în toate țările semnatare. Cu toate acestea, simbolul dreptului de autor este încă utilizat pe scară largă, în parte datorită potențialului său de a preveni încălcarea dreptului de autor.

De la sfârșitul secolului XX, un simbol înrudit, Copyleft (un invers C închis într -un cerc), a fost folosit de creatorii proprietății intelectuale pentru a acorda altora permisiunea de a copia și reproduce munca lor.